Simona Brînzaru

POVESTE DE TOAMNĂ

"toamna e vremea halucinării, a dubiului
a ceţii, a egocentrismului
a crizantemelor, a glosolaliei"

Mircea Cărtărescu - "Caravelă pufoasă, galion putred"

Cadru oval, fără încrustaţii, sprijinit pe un suport (masă?). În interior, bustul unui bărbat, cam la patruzeci de ani, îmbrăcat simplu (gulerul de dantelă are o broderie modestă). Părul rar şi fruntea înaltă evidenţiază trăsăturile aristocrate ale feţei. Sprîncenele arcuite subliniază ironia blîndă a ochilor ce lasă impresia că privesc fix un punct aflat departe. Nasul roman şi buzele cărnoase completează portretul unui hijo de algo scăpătat. Mîna se sprijină moale de ramă; degetele subţiri, feminine ezită parcă să împingă un mecanism care i-ar fi permis accesul într-o cameră interzisă. Apoi mîna creşte iar capul se micşorează, devenind disproporţionant de mic în raport cu mîna uriaşă. Nici expresia feţei nu mai e aceeaşi: e mai degrabă cea a unui paj, fără îndoială din cauza părului, des, rotunjit pe frunte şi retezat pînă la umeri. Ochii melancolici sînt uşor bulbucaţi, nasul mic şi gura schiţează un zîmbet hilar. Mîinile au degete lungi dar butucănoase. Veşmintele, fel de sobre indică un rafinament pervers: guler scrobit şi dantelărie complicată. Rama este dublă şi întreaga imagine se vede neclar, ca şi cînd s-ar reflecta într-un vas de argint.

Imaginile, alb-negru, au, ici-colo, pete în care se iveşte mulţimea pătrăţelelor din care sînt alcătuite. Depărtîndu-te ai zice că sînt umbre, rotunjimi deformate ale unui joc de clar-obscur. Fascinaţia ochiului de muscă văzut la microscop. Zidăria celulelor perfect îmbinate ca şi zidul fortăreţei Sacsahuamán. Biologie şi civilizaţii precolumbiene. Zoologia şi incaşii. Atlasul zoologic, exasperarea profesoarei a cărei bibliotecă de specialitate o epuizaseşi înainte de vacanţa de vară. Cartea lui Miroslav Stingl, prost tipărită, cu multe pagini albe, care sporeau misterul civilizaţiilor dispărute. Pasiunea pentru euglena verde sau pentru parameci. Peisajul andin, legendele povestite de Ricardo Palma, apoi familia s-a mutat într-un oraş mai mare unde te-au atras alte lucruri.

-Mamă, pentru mîine avem de scornit, aşa a zis dirga, DE SCORNIT, un slogan publicitar pentru calculatoare, maxim şapte cuvinte, pentru ora de dirigenţie, zii şi tu dacă e normală?
- Ştiu şi eu... ce să spun...ăăă...poate...ABULAFIA SALVEAZĂ ROMÂNIA!
Sau ABU - rafia de care aveţi nevoie!
Ori ABOU - mafia este învinsă de incoruptibilii mileniului III. UN FILM PENTRU LINIŞTEA DUMNEAVOASTRĂ!
Sau ABU&GAFIA (s.r.l.) - VĂ NELINIŞTESC GRIJILE? AVEŢI PROBLEME LA SERVICIU, ÎN DRAGOSTE? CONTACTAŢI-NE ŞI AURORA CU DEGETE TRANDAFIRII VA COBORÎ PENTRU TOTDEAUNA PESTE VIAŢA DUMNEAVOASTRĂ! Tel.092 34 56 98 sau www.abga@hotmail.com

Prea lung...

-Abu...cum? Ce-i asta?
-Ăsta. Un personaj dintr-un roman de Umberto Eco... Abraham Abulafia, secolul al XIII-lea. A scris Kabala Numerelor, vezi şi A la recherche de la langue parfaite de acelaşi autor. S-a tradus şi la noi...
- Mama...!!
-Da?!
-Mai am şi un eseu despre opera ştiinţifică a lui Mircea Eliade.
-Istoria...
-Da! Pînă una alta am găsit un motto.
-Nu-i rău. Şi restul...?
-Pe urmă. Tu?
-Nu cine ştie ce, mă joc.
-Dacă ai trecut de Solitaire şi de FreeCell, e bine.
-Încerc să nu mă panichez, da'...
-Totul e să exersezi.
-Sigur!
-Te las, pa!

Mda, a şi dispărut. Solitaire? Mai bine, ăla cu soldatul, cum îi zice? Ia să vedem, slogan publicitar pentru calculatoare şi eseu despre opera ştiinţifică a lui Eliade...aha, a apărut, să-l plimbăm puţin de-a lungul zidurilor astea gri, van Gogh are un tabou cu deţinuţi care se plimbă într-o curte interioară mărginită de ziduri cenuşii, unde griul se luminează devenind alb sau, dimpotrivă, se întunecă şi se transformă în negru sau ăsta-i cerul capricios al Lyon-ului?, da' unde rămăsesem, a, soldatul, se furişează de-a lungul zidurilor, o uşă blindată, foc, nu, ba da, foc, bun, alte ziduri, hai că merge, iar, altă uşă blindată, foc, FOC! FOC! ghinion, să încerc o grenadă, ceva, un bonus, nu, m-au nimicit, bon, niciodată n-am fost belicoasă, ceva SF, atunci? Nişte meteoriţi? Mai bine OZN-ul care trebuie să aterizeze pe un teren plat, extra plat, uşor, puiule, uşor cu pianul pe scări, na c-a explodat. Azi nu-i ziua mea norocoasă! Să desenez ceva, parcă n-aş avea chef. Spînzurătoarea? Substantive proprii, nu, comune. Începe cu litera U şi se termină cu litera A, şi?, bine, T, nu, atunci, R, aha, U_ _ R _ _ _A, O? Capul şi ochii. I? F? Nasul, gura, ochii, gîtul, e prea iute pentru mine, E?, da, braţele, corpul, sigur, e la mintea cocoşului, sînt prea înceată UMBRELLA, mergem mai departe, G_ _ _N, asta-i pentru handicapaţi, green, umbrelă şi verde, am şi eu una greu de asortat cu pardisiul roz al Lidiei care nu ezită totuşi să o ia, hotărît, fata asta, o umbrelă verde, cu...fără... cu, bătrîna cu umbrela verde!

---

BĂTRÎNA CU UMBRELA VERDE

Zi călduroasă, caniculară, chiar. În tramvai Mariana citeşte revista Mariana. Pagina cu sfaturi pentru gospodine. Cea mai nouă reţetă de salată de vinete. Mariana, răspunde conştiincios scrisorilor venite pe adresa redacţiei. A trimis şi ea una în care întreba cum să scape de punctele negre şi de petele de gaz de pe ţesături. Răspunsul nu a întîrziat să vină, numai că n-a găsit ingredientele necesare. Are timp să o citească pe îndelete fiindcă merge pînă la capăt. Studiază cu atenţie noua metodă de a-ţi pune părul pe bigudiuri pentru a obţine acasă o coafură modernă şi ultimele tipare de rochii. În vara asta se poartă cu mare succes materialele uşoare, viu colorate, cu imprimeuri florale sau dungi, De reţinut: pentru peroanele plinuţe dungile trebuie să fie dispuse ÎNTOTDEAUNA vertical, nu orizontal. Mersi, asta ştia şi ea. Ar putea să lucreze materialul de la Gina, dacă madam Tătaru nu a ridicat iar preţul, de, războiul, parcă o aude...

-Nu! O să-mi iau fata înapoi, aşa să ştiţi! Să nu creadă el că mă păcăleşte! Nu mă cunoaşte! Nu ştie de ce sînt în stare! Va avea de a face cu mine! Înapoi, o vreau înapoi! Toţi vor plăti! TOŢI!

Întoarce capul; în tramvai mai sînt doar două persoane: un bătrînel absorbit de lectura ziarului şi o fată-n casă care-şi face cruce. E nebună, deşi nu pare de neam prost, e cochet îmbrăcată: turban gris-perle, tailleur gris fer, fustă neagră, ciorapi fini (unde i-o fi găsit pe lipsa asta), pantofi negri şi poşeta la fel. Numai umbrela verde îi strică tot fasonul. Da' are mîner de fildeş. O boieroaică nebună. I-o fi murit fata în vreun bombardament şi a lut-o razna. Faţa uscată e dată cu pudră, buzele cu rouge, ar paria că s-a dat cu parfum franţuzesc. Are nişte ochi de strigoaică. O cam ia cu răcoare pe şira spinării. Coboară deşi ar mai avea încă două staţii de mers.

Do you want save the changes made to Doc1?

No!

În tramvaiul 45, Mariana renunţă să-şi mai facă vînt cu revista Femeia. Începe să citească reţetele de colţunaşi cu dovleac, peşte oceanic (congelat) la cuptor şi tort Doboş II-economic. Îi este foame. Mai bine se uită la modă, tot n-are bani să-şi cumpere ceva de la fondul plastic, măcar îşi clăteşte ochii. Paginile din mijloc, moda pentru sezonul toamnă-iarnă, deşi azi au fost 35 de grade, sfîrşit de septembrie şi seceta asta...Se poartă fuste în cloş, rochii serioase, cu jabou şi manşete, paltoane strînse pe talie. Culorile sînt vii: portocaliu, roşu, galben, roz, bleu. Rar, şi numai în combinaţii, verde închis, gri, negru, maro. Machiaj discret, inexistent aproape. Părul, făcut permanent sau retezat pînă la umeri cu breton. Crema Gerovital şi şamponul Favorit completează spaţiile oferite reclamei. Nelipsit, cel de-al patrulea episod al serialului "Inimă de mamă" (inspirat de un fapt real) în care o femeie simplă părăsită la bătrîneţe de cei trei copii ai săi şi este îngrijită de nişte pionieri inimoşi. Pagina a patra este dedicată realizărilor tinerelor nord-coreene şi consumului de droguri care face prăpăd în Occident, mai ales printre cei tineri. Abia au trecut de podul Constanţa. Îşi face iar vînt cu revista. Cald.

-Biletele sau abonamentele dumneavoastră!

Nu se miră, deşi tranvaiul s-a golit simţitor. Arată biletul cumpărat şi compostat din neatenţie fiindcă are abonament, dar îi e lene să mai scotocească prin geantă. Oamenii nu zic nimic. Au bilete sau abonamente şi totul este în regulă.

-Şi dumneavoastră?

Abia atunci zăreşte o mogîldeaţă în zdrenţe. Controlorul repetă întrebarea. Silabiseşte chiar.

-Şi eu ce să fac? se întreabă plictisit. Trebuie să mă urmaţi.

Bătrîna lăţeşte un zîmbet ştirb, batjocoritor. Basmaua i-a alunecat pe ceafă şi i-a descoperit craniul aproape chel. Ochii lucesc nefiresc.

-Vă rog să mă urmaţi! Hai, mamaie, completează el pe un ton mai îngăduitor.

Dar cînd încearcă s-o apuce de braţul scheletic, bătrîna se arcuieşte şi îşi înfige ghearele murdare în palma grăsuţă a controlorului care se dă un pas înapoi. Simţindu-se în avantaj, gesticulează, îşi agită mîinile bălmăjind numai ea ştie ce. Mariana are gîtul uscat. Nu-şi poate lua ochii de la femeia care, aşa chircită cum e, aruncă în jur priviri încărcate de ură. Tranvaiul se zguduie şi se opreşte. Deşi căzută pe brînci continuă să se certe, molfăind cuvintele. Observă că la gît are o eşarfă, extrem de fină, ar băga mîna în foc că-i din mătase naturală.

-Ce are?
-I-o fi ajuns şi lui!
-Hai, mamaie, ridică-te, nu mă mai enerva şi tu!
-Las-o dracului, nu vezi că-i nebună!
-Ba tre' să-i fac proces verbal.
-Dă-l dracu', ş-aşa tre'să vie ăia de la depanare să-l tragă.
-Asta e treaba dumitale, tovarăşe, io tre' să-i fac proces verbal.
-Atunci ia-o şi spală-te pe cap cu ea!
-Nu vă supăraţi, intervine timid Mariana, astăzi, din greşeală mi-am cumpărat bilet şi l-am şi compostat, aşa cum aţi văzut. Dar am abonament. Uitaţi! N-aş putea să-i dau ei biletul şi...

Controlorul o măsoară cu atenţie, apoi studiază îndelung abonamentul. Totul pare în ordine.

-Să vă arăt şi legitimaţia?, întrebă Mariana sfios.
-Hai, dom'le! Ce dracu'! E nebună! A rămas panie de la război şi o tot cheamă pe fie-sa de pe lumea ailaltă!
-Ce cheamă, cheamă pe dracu'! N-ai văzut că n-a zis nimica? se răţoieşte controlorul. Ştiu şi io, tovărăşico...A avut noroc, hoaşca!
-Hai coborîţi, c-a venit să-l tragă la depou!

Mariana vrea să ajungă cît mai repede acasă. Toată povestea asta a întors-o pe dos.

-Alo! Tovărăşico! N-ai uitat o umbrelă? Asta, verde!

Mariana nici măcar nu întoarce capul, grăbeşte pasul, aleargă aproape.

-Hei! Ce dracu'!
-Ce umbrelă, tovarăşe? Poate de soare! se bagă în vorbă un trecător.

Vatmanul îl priveşte cu neîncredere apoi şuieră:

-Soarele mă-tii!
-Uite ce e, pe mine să nu mă-njuri că te ia mama dracului, auzi?
-Sictir! C- am treabă! Gata, bre, mamaie, ... Mamaie? Mamaie? Unde e?
-Cine?
-Mamaie...dar vatmanul nu mai are chef să explice, a avut o zi grea iar ce mai spune trecătorul în spatele lui nu-l interesează.

Între timp Mariana aproape că ajuns acasă. E lac de sudoare. O maşină frînează brusc şi se opreşte lîngă bătrîna din tramvai pe care o conduc doi bărbaţi, în costume negre, impecabile. Maşina demarează în trombă. Abia are timp să vadă că bătrîna îi zîmbeşte. Apoi ceva viu colorat îi flutură înaintea ochilor. Este eşarfa pe care a admirat-o cu nici o jumătate de oră în urmă. A rămas pironită în mijlocul străzii. Nu şi-a dat seama că a început să plouă, acum, da, ar fi bună umbrela aia, verde. Rîde şi o ia pe scurtătură, ocolind cu grijă băltocile şi gunoaiele din spatele blocului. Ca de obicei motanul Felix o aşteaptă încolăcit pe covoraşul pentru şters picioarele.

-Hai, măi, Felix, să-ţi spun ce mi s-a întîmplat azi!

Do you want to save the changes made to Doc1?

-Mama! Mama?

Yes!

-Am schimbat, am ales alt motto! Uite! "Într-una din staţiile de autobuz Atena-Corint, s-a urcat o bătrînă - slabă şi uscată, dar cu ochii mari, aprinşi'. Cum femeia nu avea bani ca să-şi plătească biletul, controlorul a dat-o jos la staţia următoare; era chiar staţia Eleusis. Dar şoferul n-a mai putut face autobuzul să pornească; în cele din urmă călătorii au hotărît să facă o chetă ca să-i plătească bătrînei biletul. Ea a fost urcată iarăşi în autobuz, care de data asta a pornit. Atunci bătrîna le-a spus: ‘Ar fi trebuit să faceţi asta mai devreme, dar sînteţi egoişti şi pentru că sînt între voi am să vă mai spun ceva: veţi fi pedepsiţi pentru felul în care trăiţi, veţi duce lipsă pînă şi de verdeţuri şi de apă!' Nu-şi terminase bine ameninţarea (...) că a şi dispărut (...) Nimeni nu o văzuse coborînd. Iar oamenii se uitau la cotorul chitanţierului ca să se convigă că biletul fusese cu adevărat vîndut." Ce zici? Merge, nu? Să iau umbrela?
-Umbrela?!
-Da, o să plouă, aşa am auzit la radio. O iau, şi-aşa o s-o care Paul! Mergem să vedem "Femeia dispărută"! Hai, că o să vin devreme! Pa!

Uşa trîntită de Lidia face să se deschidă fereastra. Urmăreşti norii şi clipeşti des cînd vezi conturul unui înger. L'Ange au sourire îţi zici. Vîntul i-a împrăştiat trupul si n-a rămas decit zîmbetul asemeni unui curcubeu răsturnat.